Iliescu. Adrian Paul Iliescu

Noua echipă de colaboratori de la ziarul Cotidianul este din ce în ce mai surprinzătoare.După ce, câteva săptămâni de-a rândul, domnul Nistorescu ne-a servit dimineaţa, la cafea, numai feţe abulice, venind parcă din Cretacic sau Mezozoic sau, tot un drac, din “Epoca de Aur” (mă refer, evident, la cea modernă şi nu la “Epoca aurului”:p), în ediţia de astăzi – 17.09.2009 – ni-l propune, pe post de caviar metafizic, pe domnul Iliescu. Adrian Paul Iliescu. Domnia sa, profesor de Filozofie socială şi politică la Facultatea de Filozofie din Bucureşti (tot respectul pentru felul în care-şi pregăteşte cursurile şi seminariile), ca orice intelectual recent, găseşte nimerit să ne pună să ascultăm aceeaşi placă tocită în ultimii 15 ani mai mult decât discul de celuloid cu Ileana Sărăroiu pe care-l audia bunica, Dumnezeu s-o ierte!, cât era ziua de lungă: e vorba despre partitura eternă cu “elita” intelectuală a dreptei româneşti care,Helas!, de la înălţimea turnului de fildeş în care s-a cocoţat, împarte ţara în buni şi răi. După criterii cât se poate de suspecte, normal. Dar s-o iau cu începutul. First, se simte de la o poştă (aflată destul de departe:p) că domnul A.P.I. nu e ziarist. Ironiile sale, atâtea câte sunt, mă fac să roşesc. Sunt reţinute şi, pe alocuri, domnul profesor pare că se şi sperie de propriul curaj stilistic. Second: analiza dumnealui este, chiar şi aici, una ideologic-profesorală deşi, ceea ce mă surprinde la un cercetător atât de competent al lui Wittgenstein, lipsită de un fir argumentativ uşor identificabil. Am senzaţia că nu există nici măcar un silogism, chiar mai dificil de sesizat, în textul său care, spre dezamăgirea mea, nu pare a fi decât reacţia umorală a unui resentimentar care a identificat o breşă ideologică în conceptul susnumitului cotidian. Pentru cei care nu-l cunosc pe domnul profesor Iliescu, articolul poate părea, dincolo de văditele inapetenţe jurnalistice, o altă “critică” la adresa intelectualilor trădători de neam. Nimic mai banal în România post-decembristă: de la Mineriade şi până la faimosul scandal al poneiului roz antisemit toate defulările neocomuniste au avut ca obiect “elita”. Vezi Doamne, “elita” însemnând “intelectualitatea de dreapta”. Or, lucrurile nu stau chiar aşa cum vrea domnul A.P.I. să ni le prezinte. Ca profesor şi cercetător, domnia sa e parte a elitei, fie că vrea sau nu, în măsura în care-şi face meseria şi îşi exercită vocaţia cu talent şi dăruire; în măsura în care sensul cuvântului “elită”, în limba noastră, îl acaparează şi pe el, indiferent de răstălmăcirile pseudo-hermeneutice pe care încearcă să ni le insemineze. Apoi, e limpede pentru oricine ştie câte ceva despre profesorul de filozofie Iliescu, cam care sunt opiniile lui despre Liiceanu, Pleşu, Patapievici, Neamţu and co. Nu a ezitat să ni le strecoare nici măcar la cursuri şi ori de câte ori a avut ocazia a facut-o şi în presă. Bineînţeles, în publicaţii mai puţin vizibile. Fapt este că articolul Domniei sale poate fi rezumat cam aşa: Mihail Neamţu şi Patapievici sunt naşpa, aiurea, nu-s “tru”. Restul nu sunt decât instrumente de stil, mijloace de expresie prin care A.P.I. încearcă, o dată în plus, să dea cu bâta-n baltă şi în colegii săi. Asta nu înseamnă că nu ar avea dreptul la opinie. Dar cred că, spunându-ne ceea ce ştie să spună Domnia sa cel mai bine, ne-ar face şi nouă un bine şi ar creşte în ochii tuturor. Cu ştiinţa sa de carte şi cu flerul său argumentativ ar putea fi un analist politic imbatabil. Dacă ar îndrepta puţin cocoaşa ar putea vedea, cred, toată peluza, nu numai câteva floricele. După capul meu postura de Agent 007 nu-l prinde deloc pe intelectualul de elită Adrian Paul Iliescu. Rămâneţi la ceea ce ştiţi, domnule profesor, şi nu vă dezamăgiţi foştii sau actualii studenţi scriind asemenea texte. Nu vă fac cinste!