Corida (proză scurtă)

de R.Andrei

Era la mijlocul lui august și părinții lui Ayan încă nu
veniseră de la biserică. Pentru câteva ore casa și curtea din spate erau ale
noastre. După ce am făcut un plan de bătaie, n-am apucat de treabă. 

El trebuia să aducă patru scânduri de brad
mai late, eu să tai cu foarfecele de tuns iarba jumătate din prelata albastră
care acoperea piscina.

Ne-am dezbrăcat amândoi până la brâu, am luat
fierăstrăul, ciocanul și cuiele și am început să construim arena. Deși ar fi
trebuit să fie ovală, ne-am spus că și una dreptunghiulară ar fi ok.
Dimensiunile: un metru lungime și jumătate de metru lățime. Am asamblat
scândurile, am așezat cadrul de lemn pe prelată și am bătut în cuie, pe
exterior, părțile albastre și prăfuite care rămăseseră afară. Obținusem un fel
de cutie mai mare cu fundul din prelată și marginile din lemn. Asta era ”La
Maestranza”.

Soarele era deja în mijlocul cerului iar în zare nu se
vedea nici un nor. Părul blond și creț al lui Ayan se încâlcise și pe nasul lui
mic rămăsese supendat un bob de sudoare. A luat sticla de Fanta, a băut puțin
și apoi a turnat-o pe toată în arenă. Băutura sfârâia făcând bulbuci
verzi-albăstrui de acid pe suprafața prelatei încinse.

“Așa o să alunece mai bine”, a spus
Ayan.

Dintre toate pisicile din curtea
familiei Sirin numai una era neagră: Maria Antoaneta. Avea aproape patru luni.
Ne-am sfătuit și am zis că e ok și dacă e fată, deși un motan era mai potrivit.
Le-am pus de mâncare și în câteva minute s-au adunat toate torcând și mieunând
în jurul castronului plin cu pernițe Whiskas umplute cu ficat de pui.

“Prinde-o tu pe Mary!” mi-a spus Ayan încercând să se
conecteze la internet de pe laptopul domnului Sirin. Am luat-o în brațe pe pisica
neagră și m-am așezat cu ea pe băncuță.

“Uite ce scrie aici! Termenul “toreador” nu există, a fost inventat de Bizet pentru opera Carmen.
Noi suntem “toreros”! Ne trebuie acele de acupunctură din cabinet de la tata.
Mergi și adu-le! Le ține în vată cu spirt, într-o cutie de inox cu capac. Și o
cârpă roșie! Pe asta o aduc eu.”

Am desfăcut cutia de inox a domnului Sirin. Mirosul puternic
de spirt m-a izbit drept în moalele capului. Acele erau de dimensiuni diferite,
foarte subțiri și încâlcite în vata albăstrie. La capătul fiecăruia era câte un
mic arc. Am închis cutia și am adus-o în grădină. Ayan adusese deja cârpa
roșie. Ne-am uitat unul la altul fix pentru câteva secunde după care am
aruncat-o pe Maria Antoaneta în arenă. A alunecat puțin și și-a scuturat lăbuțele
înmuiate în Fanta. Blana lucioasă se strânsese pe ea în unele locuri. Se
ghemuise într-un colț și-și lingea coadița.

Ayan și-a prins tricoul în chip de banderolă pe frunte, s-a
așezat în partea opusă a arenei și flutura cârpa roșie ușor. Mary a stat puțin
la pândă ridicând alternativ din umeri și s-a năpustit spre pradă. La mijloc a
început să alunece și a dat cu capul de peretele de lemn neșlefuit al țarcului.
Cârpa flutura în același ritm. A apucat-o cu gheruțele și a început să se joace
cu ea în timp ce Ayan o smucea destul de puternic. Cu o mișcare scurtă din
încheietura mâinii a întors în aer cârpa de care era agățată Mary, izbind-o cu
un pleoscăit înfundat de pământ. Pisica a scâncit și s-a retras în același
colț.

”Ia-ți și tu o cârpă!” a țipat Ayan. ”La mine în cameră
găsești căștile de la telefon. Adu-le!”

Mi-am luat cârpa roșie. I-am dat căștile.

”Crede că e joacă”, a spus Ayan în timp ce cu o mână agita căștile
deasupra arenei, iar cu cealaltă cârpa. ”Fă și tu la fel ca mine cu cârpa ta!”

O ademeneam amândoi. Unul într-un capăt, altul în cel opus.
Întâi s-a agățat de cârpa mea apoi, când Ayan a lovit-o ușor pe spate cu
căștile de la telefon, s-a repezit la cele două galene. Imediat, Ayan le-a
ridicat, ca să nu poată fi atinse, și a șfichiuit-o peste cap cu forță. Cablul
subțire a scos un șuierat amenințător în timp ce tăia aerul. Eu agitam în
continuare cârpa. Când pisica a mieunat de usturime, am lovit-o scurt peste
ochi trimițând-o în alunecare spre Ayan.

”Pune muzică și dă sunetul la maxim!” s-a răstit Ayan. Am pus
Rodrigo.

Când m-am întors, Ayan îi aplica lovituri scurte cu galenele.
După vreo cinci serii a câte trei corecții a împins-o cu dosul palmei spre
mijlocul ”Pieței taurilor”. De acolo, Mary a încercat un salt nereușit peste
marginea arenei dar am prins-o din aer și am trântit-o înapoi. Era udă de tot.
Avea convulsii.

”Dă-mi primul ac!” a țipat Ayan.

Am scos din cutie acul cel mai lung de pe care se scurgea o
picătură de spirt ca un diamant. L-am șters cu cârpa mea roșie. Ayan mi l-a
luat din mână rapid și, cu două degete, la înfipt adânc în spatele negru al pisicii.
A gemut de durere desfăcându-și ghearele și gura ca un monstru. În timp ce eu
agitam cârpa pe care animalul nu o mai observa, a mai scos un ac și l-a
împlântat alături de celălalt. Mary arăta, în convulsiile ei, ca un
extraterestru cu antenuțe. Îmi venea să râd. Au urmat alte două ace. Apoi al
cincilea și al șaselea. Pisica făcea ca toți dracii. Când a încercat iar să
iasă din arenă a prins-o de cap. A trântit-o apoi atât de puternic în colțul
dinspre mine încât acele tremurătoare s-au adâncit și mai mult în măruntaiele
animalului. Geamătul ne tăia răsuflarea. Câteva cheaguri de sânge se arcuiau ca
semnele de întrebare pe prelata cleioasă.

 

Despre CUVINTE ŞI FLUTURI
S-a dus vremea biografiei, a detaliului subiectiv şi a indiscreţiei cabotine! Pe acest blog fluturii şi cuvintele, adică minunile eterice ale naturii şi cele translucide ale minţii umane, se vor lua la întrecere pentru a încerca să ofere cititorilor, dimineaţa la cafea, imaginea unei zile frumoase, a unei zile din care al doilea principiu al termodinamicii a fost alungat, a unei zile în care ceşcuţa spartă de gresie se poate ridica înapoi pe masă, recuperând lichidul împrăştiat pe jos până la ultima picătură, a unei zile fără entropie şi fără complicaţii patetice de suflet neghiob.

4 Responses to Corida (proză scurtă)

  1. Dulce Deea spune:

    E cumplit textul. E cumplit. De ce, om bun? La ce foloseşte un asemenea text cumplit? Unde e catharsis-ul, că nu-i şi te lasă apăsat de o durere enormă.

    • CUVINTE ŞI FLUTURI spune:

      nu toata proza trebuie sa fie consolatoare… Cruzimea umana…mai ales cand vine de la copii are scantei tragice. Dar asta nu e vina prozei…

  2. Dulce Deea spune:

    Descrierea cruzimii nu are scântei tragice, nu-ţi fie cu bănat, dragul. Nu te învăţ eu pe tine, studios într-ale filosofiei, ştii mai bine poate decât am ştiut eu vreodată că tragicul e absent în absenţa sublimului, e absent în absenţa catharsisului şi a sensului întregii desfăşurări.

    Povestea ta e mai degrabă în categoria absurdului, nu a tragicului, iar absurdul e pustiul ultim, pentru că nu există sens superior, nu există recuperare a umanităţii, nu există izbăvire, iertare, eliberare. Şi mai cu seamă nu există noimă. De ce s-a petrecut? Unde e greşeala care răstoarnă ordinea cosmică? Unde e plata şi unde e restabilirea acelei ordini? Şi mai cu seamă unde e suprema luciditate a celui care a greşit şi a ispăşit, unde e luciditatea acelui Oedip care umblă la sfârşitul tragediei prin cetatate, orb, condus parcă de un copil, şi spune: “Socot că totul e bine”…
    Nu te supăra că am comentat aşa de mult. Vreau să înţeleg de ce ai ales să scrii ceva atât de crud, atât de chinuitor sufletului.

  3. CUVINTE ŞI FLUTURI spune:

    Pai tocmai asta e…ca nu e nici o greseala. De asta am ales si personaje copii. La ei cruzimea e gratuita si cu atat mai absurda si mai terifianta. Daca vreau sa spun ceva anume cu proza mea?…Nu cred ca vreau sa spun nimic mai mult decat am spus prin textul insusi. Iar catharsisul rezida in scriitura, nu in vreun sens superior sau “in afara” prozei. Totusi, imi place sa cred ca textul meu poate da si de gandit. Insa nu eu sint cel care ar trebui sa spuna la ce se gandesc sau ar fi bine sa se gandeasca cititorii. Eu am propus un text. Restul, adica interpretarile, va apartin.
    “Imparatul mustelor” a lui W. Golding e printre referintele clasice atunci cand vine vorba de cruzime. “Lolita” a lui Nabokov e si ea o referinta… desi in alt sens..unul mascat. Difera cruzimea lui Humbert Humbert cu ceva fata de cruzimea copiilor din proza mea? Ca aceea e cumva mai rafinata? O fi, dar rafinamentul nu poate justifica cruzimea si nici nu o poate explica. Poate ca ce am scris eu socheaza mai mult pentru ca povestirea e scurta. concentrata. As fi putut sa o diluez in mai multe pagini…. Dar tot cruzime ramanea: nejustificata, fara sens…absurda, cum spui tu.
    Oricum, pregatesc o colectie de texte grupate sub titlul “Corida”. toate vor fi ilustrari ale diferitelor forme pe care le ia lupta de tipul coridei: oameni si animale, oameni si oameni, etc…
    Nu stiu daca te-am lamurit…De fapt nu stiu daca e ceva anume de lamurit….

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.