Arhive lunare: Octombrie 2013

DE CE SUNT IRONIST

Ironia este o marcă a stilului postmodern. Ea vine din teama de patetism şi aruncă în baia deriziunii orice poate părea, la un moment dat, grav, bombastic, fixat, dat de Sus sau de jos, nu contează, tot ce poate fi impus ca regulă anistorică, orice pare că încearcă să ne spună cum stau lucrurile „cu adevărat”, „în mod intrinsec”, etc.
Tipul acesta de ironie diferă de cea socratică şi se apropie mai mult de cea romantică, deşi sunt câteva nuanţe care o fac cu totul nouă. Continuă citirea →

NOICA. UN ICONOCLAST ÎN INTERBELIC (IN PROGRESS) PARTEA I. CAPITOLUL I

Idei sau jargon?
Cunoaştem faimosul criteriu pe care-l folosea Noica pentru a distinge între filozofi şi non-filozofi, între filozofi şi literaţi – romancieri, poeţi, etc.: dacă opera lui X poate fi povestită, i.e. dacă poate fi transpusă din jargonul propriu în altul, mai „aerisit”, atunci avem de-a face cu un filozof, dacă nu reuşim să facem asta, atunci avem de-a face cu orice altceva dar nu cu filozofie. Pe scurt, trebuie să identificăm, în spatele sau dincolo de limbajul specific lui X acel ceva care se numeşte idee pentru a ne putea decide în ce clasă să-l aşezăm. Continuă citirea →

NOICA. UN ICONOCLAST ÎN INTERBELIC (WORK IN PROGRESS. INTRODUCERE)

 

În ultimii ani au fost publicate câteva cărţi de „explicare” a filozofiei noiciene care au umplut un gol mare în filozofia românească. Ştiam cine a fost Noica, cunoşteam şi faimosul Jurnal de la Păltiniş, dar ne descurcam mai greu cu cărţile lui. Gândirea noiciană a fost târâtă în cele mai stranii magherniţe conceptuale, meditaţiile sale au fost confiscate de fel de fel de trăirişti, ortodoxişti, naţionalişti şi credincioşi fanatici. Această posteritate i se datorează, fără îndoială, în mare măsură, lui Noica însuşi. Ca personalitate curioasă, filozoful a tentat de multe ori graniţele disciplinei în cadrul căreia activa, dând astfel naştere la tot felul de interpretări şi lecturi. I s-au pus în spate viziuni pe care nu le-ar fi creditat poate dacă ar mai fi trăit, a fost folosit pentru susţinerea celor mai deplasate şi depăşite concepţii asupra lumii. Figura sa de înţelept a ajutat mult, cu siguranţă, la cultivarea unor atitudini cât se poate de încrâncenate ideologic. Continuă citirea →

HERACLIT DIN EFES – SUFLET.TRAGISM.LIBERTATE

Voi încerca să arăt în cele ce urmează cum se articulează una dintre cele mai interesante “concepţii” despre suflet ale Antichităţii eline, cea a lui Heraclit, şi felul în care rezultă din ea o veritabilă doctrină despre libertate. Continuă citirea →