Arhive etichetă: h&m romania

TRICOURILE H&M TRĂIESC MAI PUŢIN DECÂT FLUTURII

În medie, fluturii trăiesc 20-30 de zile, iar unele specii nu reuşesc să depăşească 24 de ore. Pentru că sunt coloraţi şi fragili, fluturii pot sta foarte bine ca metafore ale declinului pentru tricourile H&M. Ca să o spunem pe şleau, fluturii trăiesc de cele mai multe ori mai mult decât aceste articole vestimentare. Cel puţin două dintre sortimentele de tricouri de la ei, mai exact Basic T-shirt şi V-neck T-shirt, sunt la pământ în privinţa calităţii: invariabil, după prima spălare s-a dus dracului textura, se umplu de scame, îşi pierd culoarea ca o zi obişnuită în Londra. Mai mult decât atât, după aceeaşi primă operaţiune de spălare se lărgesc putând fi purtate, eventual, pe post de furouri sau cămăşi de noapte.

Asta se întâmplă, probabil, în virtutea cunoscutului spirit al pieţei: păstrezi ceva standarde până îţi faci clienţi şi după ceva timp cobori ştacheta până ajungi să bagi pe gâtul snobilor o etichetă şi nu un produs; evident, conservând sau, chiar, ridicând serios preţurile.

H&M şi-a transformat fluturii în molii. Arată, până la urmă, asemănător, dar, nu-i aşa?!, nu-s tot una. Unde mai pui şi că moliile trăiesc muuuuuult mai mult. Şi sunt mai impresionante cromatic.