Arhive etichetă: rorty

CÂTEVA ASPECTE ALE TEORIEI ADEVĂRULUI-CORESPONDENŢĂ. O POZIŢIE IRONISTĂ

Dintre toate aşa-zisele probleme ale filozofiei, cea a adevărului-corespondenţă este, poate, cea mai mult discutată. Asta se întâmplă pentru că adoptarea unei poziţii pro sau contra acestei teorii are efecte importante asupra vieţilor noastre, asupra felului în care ne descriem şi asupra modului în care producem legi, i.e. norme de convieţuire. Altfel spus, nu e indiferent dacă legislaţia care oferă cadrul pentru obţinerea unui trai bun în comunitate pare cumva impusă de „natură” sau dacă această legislaţie e doar rezultatul conversaţiei dintre membrii unei societăţii date. Continuă citirea →

Anunțuri

NOICA. UN ICONOCLAST ÎN INTERBELIC (WORK IN PROGRESS. INTRODUCERE)

 

În ultimii ani au fost publicate câteva cărţi de „explicare” a filozofiei noiciene care au umplut un gol mare în filozofia românească. Ştiam cine a fost Noica, cunoşteam şi faimosul Jurnal de la Păltiniş, dar ne descurcam mai greu cu cărţile lui. Gândirea noiciană a fost târâtă în cele mai stranii magherniţe conceptuale, meditaţiile sale au fost confiscate de fel de fel de trăirişti, ortodoxişti, naţionalişti şi credincioşi fanatici. Această posteritate i se datorează, fără îndoială, în mare măsură, lui Noica însuşi. Ca personalitate curioasă, filozoful a tentat de multe ori graniţele disciplinei în cadrul căreia activa, dând astfel naştere la tot felul de interpretări şi lecturi. I s-au pus în spate viziuni pe care nu le-ar fi creditat poate dacă ar mai fi trăit, a fost folosit pentru susţinerea celor mai deplasate şi depăşite concepţii asupra lumii. Figura sa de înţelept a ajutat mult, cu siguranţă, la cultivarea unor atitudini cât se poate de încrâncenate ideologic. Continuă citirea →

Portret de filozof în cheia Fa

Singurul „autograf” pe care-l am de la Gabriel Liiceanu este nota la examenul de Hermeneutică din 26 februarie 2007. Profesorul a scris mărunt, în carnetul meu de student, un 10 mare urmat de candida explicaţie dintre paranteze – „(zece)” – şi s-a semnat în căsuţa care-i era destinată. Detaliul e unul ironic tocmai pentru că surprinde gestul făcut pe negândite al unui gânditor păcălit de propria meserie: acreditase, sub semnătură, o construcţie redundantă. Continuă citirea →

Ontologia cu faţă umană. Relativismul lui Noica

(work in progress)

Subtitlul conferinţei mele poate
contraria: cum se poate ca tocmai Noica, filozoful considerat îndeobşte
metafizician de factură tradiţională, poate chiar ultimul mare creator de
sistem al lumii, continuator al „canonului Platon – Kant”, să fie asociat
gândirii relativiste? Trebuie să mărturisesc însă că, prin titlul ales, am
urmărit exact acest lucru: să-mi şochez auditoriul, făcându-l, printr-o
argumentaţie iritantă şi pentru mine la început, să judece cazul
păltinişeanului în termenii pe care eu îi propun. De fapt, termenul
„argumentaţie” este folosit aici impropriu. Ceea ce voi face va fi mai degrabă
să folosesc persuasiunea decât inferenţa, voi încerca să utilizez retorica în
locul logicii, să vă prezint părerea mea, opiniile mele şi nu ceva ce se
ascunde în spatele cuvântului „adevăr”. Aici nu se vor spune adevăruri, ci vor
fi formulate doar gânduri subiective. Iertat să-mi fie pleonasmul!

Continuă citirea →